Praga a fost și este orașul meu preferat în Europa.

De ce a depăşit minunatul Paris sau frumoasa Romă în lista mea? Pentru că de fiecare dată când mă întorc regăsesc orașul ca pe un vechi prieten, aceleași străzi însă alte povești.

Ceea ce pot spune este că orașul a fost mereu un simbol al spiritului cehesc încă din cele mai vechi timpuri: emblemă a Republicii Cehe în lupta împotriva comunismului („primavara de la Praga” 1968), cât și unul dintre primele orașe care au știut, elegant, să înlăture comunismul în 1989 („revolutia de catifea”).

Eleganță e cuvântul caracteristic orașului.

Centrul orașului s-a păstrat în mare parte în varianta orginală, nimic din epoca modernă nu pare să afecteze clădirile vechi, muzica medievală răsuna în surdină printre ziduri, pe sub poduri, pe aripi de vânt.

Hoinărind pe străzile orașului am descoperit o rută cu adevărat încântătoare: pe malul Vltavei, de la stația de metrou Angel, până la Podul Carol, cu poduri, restaurante micuțe și elegante, oameni relaxați ieșiți să facă mișcare

.

Pasionată fiind de fotografie, am savurat fiecare pas, m-am bucurat de fiecare cadru „furat” prin obiectiv, am descoperit forfota străzilor și frumusețea clădirilor.

Descoperă orașul într-o plimbare romantică pe malul Vltavei

Fotografiind clădiri vechi am rămas impresionată totuși de cea mai iubită și criticată clădire a orașului: Dancing House (Casa dansatoare).

Clădirea aceasta e în totală contradicție cu arhitectura veche a Pragăi dar cu un aer ușor „rebel” ce crează un farmec special.

“Dancing House” este creată conform arhitecturii de secol 20 și a fost „desenată” de către arhitecții Valdo Milunic și  Frank Gehry în semn de respect pentru dansatorii Fred Astaire și Ginger Rogers.

Ascultă un concert de muzică clasică sau religioasă într-una dintre vechile biserici ale orașului. 

La fiecare pas vei gasi o mică bijuterie ahitecturală însă câteva îți vor rămâne pentru mult timp in memorie.

Una dintre cele mai frumoase este, din punctul meu de vedere, Biserica Sfântul Nicolae. Construcția acesteia a durat mai mult de 100 de ani și e recunoscută pentru măiestria stilului baroc.

Primul concert la care am participat (Bach) m-a țintuit pe scaun pentru 2 ore, fără să pot măcar respira,  să  nu pertub notele ce se jucau printre sfeșnice și statui.

Bucură-te de verde, de natură, de aer curăt, de panorama Pragăi 

Pentru că ador plimbările în aer liber, am ales să merg din centrul orașului către Turnul Petrin (Petrin Tower). Construcția a fost inspirată de mult  mai celebrul Turn Eiffel însă drumul până la Petrin e cu adevărat superb: în mjlocul unei păduri, printre pomi, prin curtea unei mânăstiri.

Am ajuns în vârful turnului pe scări (deși am fost tentată să iau liftul – doar pentru a evita cele 299 de trepte) și efortul a meritat pe deplin. Imaginea orașului te lasă fără respirație, acoperișurile roșiatice, verdele pădurii, orizontul arhitecturii din Centrul vechi….toate acestea m-au făcut să mă îndrăgostesc mereu și mereu de Praga. Lângă turn este un parc superb în fiecare anotimp dar atât de încântător pe timpul primăverii, cu copacii înfloriți și miros de trandafiri.

Savurează  o cafea la Castel

Să ajungi la Castel trebuie să străbați centrul vechi, să traversezi Podul Carol și să admiri constant imaginea Catedralei Sf Vitus, ce se zărește în mijlocul complexului medieval de secol XI.

Este un efort să străbați străduțele și să ai ca unic scop să ajungi în vârf de deal, unde stau mândre cele 2 bijuterii ale arhitecturii pragheze: Castelul și Catedrala Sf Vitus.

Ia o cafea de la zecile de cafele ascunse și oprește-te o secundă la intrarea în castel, savurând imaginea panoramică a unui oraș ce nu încetează să te uimească.

Respiră…..apoi pornește să desoperi noi minunății: Catedrala Sf Vitus cu arhitectura sa spectaculoasă, cu istoria sa tumultoasă și cu multe suflete de prinți și prințese, regi și regine ce se odihnesc sub pietrele străvechi.

Nu uita să admiri grădinile umbrite de cireși (dacă sunt și înfloriți imaginea este pur și simplu răvășitoare) și să ții un discurs de pe „piedestalul” de unde Hitler și-a ținut primul discurs de invadare a Cehoslovaciei (se aude chiar și ecoul care joacă rol de „microfon”- cel puțin conform legendei împărtășite de un fost profesor de istorie).

Aceste grădini au fost martore la istoria medievală, la istoria modernă, la povești de dragoste și război.

Ieșind din complex te poți pierde pe străduța colorată din Golden Lane (Zlata Ulicka) și să admiri cele 11 căsuțe „de pitici” (le-aș spune eu) construite în vremuri demult apuse pentru a adăposti „supușii” din castel. Viu colorate, pline de istorie, costume și armuri, aceste căsuțe te vor face să zâmbești și să te simți  învăluit  de curcubeul arhitectural.

Ca să îți păstrezi bucuria din suflet vizitează muzeul jucăriilor din incita complexului: te va face să zâmbești, să faci o incursiune în universul jucăriilor de la cele mai vechi timpuri până acum.

În muzeu poți găsi  de la trenulete de lemn, păpuși de porțelan, podobe de Crăciun străvechi până la istoria modernă a păpușilor Bărbie.

Savurează un pahar de vin pe domeniul viticol de la Villa Richter. 

La ieșirea din complexul Castelului din Praga există un loc plin de istorie, unul dintre cele mai vechi domenii viticole din Boehmia: Villa Richter.

 Priveliștea este încântătoare: butuci de vie, panorama orașului, miros de lavandă.

Oprește-te să savurezi un pahar de vin, să te bucuri de bucatele pragheze și să admiri orașul cu acoperișurile sale de „aur”.

Este romantic, este plăcut, este răcoritor în zilele toride….este locul în care m-aș întoarce de fiecare dată în Praga.

Admiră apusul pe Podul Carol 

Coboară la ceas de seară și acunde-te în mulțime, pândește ultima rază de soare și privește un apus pe Podul Carol. “Ochiul fotografului” iți va cere să surpinzi imaginea orașului „roșiatic”, bucură-te de sentiment șiadmiră expresia de pe fețele celor ca tine.

Podul Carol a înlocuit Judith Bridge, distrus în timpul marilor inundații din 1342. Construcția a durat 45 de ani (1357 – 1402) și a căpătat numele de Podul Carol abia după 1870.

De ce e atât de minunat? Pentru că e împrejmuit de peste 30 de statui, martore a mii de săruturi, declarații, priviri galeșe.

Se spune că dacă atingi statuia Cavalerului Templier te vei reîntoarce la Praga (de aceea este una dintre cele mai „lustruite” statui de pe pod). La mine a funcționat…încercați și vedeți ce se întâmplă:).

Ia cină pe insula Kampa după o plimbare cu bărcuța

Alege un local micuț și privește bărcuțele și lebedele. Kampa este o insulă între Vltava și Čertovka, declarat unul dintre cele mai romatice locuri din oraș.

Tot aici se află Muzeul Kafka, figură reprezentativă a orașului, autorul uneia dintre cărțile mele preferate, “Procesul”.

Descoperă istoria în Centrul Vechia (Old Town). 

Așa cum se spune că toate drumurile duc la Roma, așa pot spune că toate drumurile din Praga duc în Centrul vechi: ).

Centrul datează din secolul al 12-lea și e împrejmuit de Primăria orașului și Biserica Doamnei noastre înainte de Tyn, biserica Sfântul Nicolae și  Turnul astronomic cu ceas.

Ceasul  astronomic cu ceas este atestat din 1377.

La ora 17:00 (CET) te poți pierde printre mulțimea de oameni ce așteaptă „spectacolul” bătăilor de ceas și a micilor statui ce anunța oră fixă.

Bucură-te de peisaje inedite la Grădină Zoologică

 

Uneori credem că a merge la grădină zoologică este o activitate iubită doar de copii: atât de greșit! Copilăria e o stare de spirit nu o cifră în buletin iar nebunia vizitei la Zoo Praga a pornit fix de la această idee.

Alege să faci turul  parcului (nu uita să cumperi o hartă) cu trenulețul. Pentru doar câteva coroane, trenulețul te va purta în locurile cele mai importante de unde poți începe mica ta aventură, printre peisaje ce copiază diferite zone ale globului.

Valea Elefanților: un loc cu adevărat fascinant în care poți admira câteva exemplare în propriul habitat și cunoaste câte ceva despre culturile care consideră  că  elefantul e sacru.

Jungla Indoneziană: locul care te trimite direct (din atmosfera prietenoasă a Cehiei) în aerul greu respitabil al junglei, printre liane alunecoase.

Savana africană: habitatul perfect pentru girafe & zebre elegante.

Lumea maimuțelor: fascinația creaturilor care încearcă să îți fure mâncarea din mână și să se joace cu micii privitori.

Lista ar putea continua cu pavilionul reptilelor & felinelor, apele crocodililor și mediul urșilor polari .

Zoo Praga: bucură-te de fiecare minut, surpinde sentimentele oamenilor, râzi și joacă-te, respiră și visează că vei putea să vezi toate acestea exact la ele acasă, în locurle exotice de unde provin.

Câteva sugestii practice pentru o vacanță reușită:

E de preferat să încercați un hotel la o distanță de mers pe jos de centru deoarece veți avea ocazia să experimentați ușor magia orașului la orice oră din zi.

Am încercat câteva hoteluri însă am preferat NH Hotel (.https://www.nh-hotels.fr/hotel/nh-prague-city , situat la jumătate de oră de mers pe jos, pe malul Vltavei. Locat într-o zonă destul de bună, aproape de restaurante și un shopping mall dar și cu access la stația de metro Angel sau la tramvai (12 sau 8 ca să ajungeți direct în centru).

În ceea ce privește bucătăria pragheza (personal nu mă pot declară un fan) este destul de gustoasă și cam greoaie. Am încercat câteva restaurante cu specific local și cred că singurul fel care mi-a plăcut a fost rață cu varză dulce.

Indiferent de ceea ce alegi să mănânci trebuie să savurezi berea cehească: Staropramen sau Pilsner Urquell sunt cele mai bune alegeri:).

Acestea fiind povestite: îți doresc vacanță plăcută:)!!!!

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *