Se pare că în vara asta am pornit într-o descoperire frumoasă a locurilor speciale din România.  Și spun acest lucru uitându-mă la cardurile cu sute de fotografii de prin weekendurile noastre spontane pe drumuri care îți tăie respirația (Transalpina și Transfăgărășan), de la bisericile fortificate Viscri, Saschiz si Cincsor sau din elegantul târg moldovenesc ca și Turist în Moldova: Iași

Încerc să îți povestesc câte puțin din fiecare destinație dar nu știu niciodată cu care să încep dat fiind că toate mă fac să zâmbesc știind că sunt atât de multe locuri mișto în țara asta și am atât de puține zile de concediu (care se împart în mod egal și cu călătoriile din afara hotarelor).

Azi vreau să îți descriu 2 cetăți medievale ce au luat parte la multe evenimentele istorice din ultimele secole și care , încă, mai fascinează prin arhitectura și stilul lor.  Fiecare dintre cele 2 e învăluită în mister și fiecare are o legendă atribuită:).

Cetatea Făgărașului

Dacă nu știai încă, anul trecut, Cetatea Făgărașului a fost votată de către site-ul celor de la Hopper (un site dedicat pasionaților de travel) că fiind ce de-al doilea cel mai fain castel din lume:). E adevărat că a fost în mare competiție cu mult mai cunoscutul castel german, Neuschwanstein, așa că este o mare mândrie că a ieșit pe locul doi :).

Istoria cetății începe undeva pe la 1291, fiecare oraș având propria fortificație pentru a fi autentificat. Ceea ce a făcut-o cunoscută în țara, încă de la prima atestare, este locația strategică ce îi permitea să fie la intersecția drumurilor ce tăiau Țara Românească și Transilvania.  Datorită poziției dar și a frumuseții sale, Mihai Viteazu a făcut-o « cetatea sa de scaun » (oferindui-o ca și dar soției sale)  iar Mihail Apafi o va transformă în capitala Transilvaniei.

Ceea ce trebuie să știi este că cetatea aceasta nu a fost niciodată cucerită deși, de-a lungul vremii, au avut loc peste 15 asedii asupra ei iar în perioadă comunistă, între 1948-1960, a fost folosită aă și închisoare pentru dizidenți.

Există o legendă ce a devenit cunoscută odată cu « renumele » cetății : un obiect vechi de tortură, extrem de temut în perioadă medievală, numit Fecioară de Fier. Metoda era cruntă și dădea rezultate: condamnatul săruta icoana Fecioarei Măria, lipită de o statuie de lemn, simpla atingere făcea ca zeci de cuțite să iasă automat și să îl străpungă pe bietul om.

Mecanismul era atât de bine calculat încât, în momentul în care cuțitele îl înjunghiau pe « nenorocit », o trapă se deschidea și trupul neînsuflețit era sfârtecat de alte lame ascuțite și aruncat direct în apa ce înconjura zidurile de apărare.

Azi, cetatea, găzduiește un muzeu al Țării Făgărașului cu 30 de expoziții la interior și una la exterior. Fiecare sală are o temă aparte și, pășind agale, poți cunoaște Istoria Făgărașului dar și a domeniilor vecine. Plimbarea prin acest muzeu este că o lecție vie de istorie  a cătații celei mai bine conservate din România.

Mi-a plăcut cetatea și mi-au plăcut mult camerele cât și grijă pentru întreținerea acestora (toți vizitatorii primeau botoși de unică întrebuințare de pus peste incalatri) și m-a încântat în mod deosebit Sala Tronului cât și colecția de artefacte.

Cetatea de la Hunedoara

După ce treci munții și ajungi în inima Ardealului, vei putea vizita o altă cetate medievală extrem de frumoasă, cea care reprezintă inima unui oraș întreg : Cetatea Corvinilor de la Hunedoara.  Prima atestare istorică a acesteia a fost prin secolul al XIV-lea,fiind fortificația militară a orașului, iar din 1440 a devenit « casa » lui Ioan de Hunedoara, cel care avea să o transforme într-un dintre cele mai frumoase castele.

Castelul acesta tronează în mijlocul orașului, un simbol al rezistenței în fața istoriei, elegant și mareț. Frumosul monument arhitectural a fost supus mai multor acțiuni de reabilitare de-a lungul secolelor, fiecare venind cu un alt stil astfel că, azi, există o îmbinare armonioasă între gotic, renascentist & baroc.

Odată intrat de porțile de lemn pătrunzi într-o curte interioară încadrată de turnuri de apărare, o lume plină de legende și de povești care îți sunt spuse la fiecare pas, pe plăcuțe atent inscripționate. Două dintre legende mi-au rămas în minte : cea a fântânii și cea a corbului.

Legendă Corbului de dezvăluie originea numelui familiei Corvinilor. Se spune că Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, a avut o relație cu Elisabeta, o fată din țara Hategului, și că din această poveste de dragoste interzisă s-a născut Iancu de Hunedoara. Pentru a acoperi umele acestei iubiri, Sigismund a cerut căsătoria Elisabetei cu un bărbat oarecare din Hațeg dar, conștient fiind de fiul născut, i-a dăruit un inel de aur pentru a putea să îl recunoască în viitor.  Iancu era viteaz și, atunci când un corb a încercat să îi fure darul de la tatăl sau, a tras cu arcul și și-a apărat inelul.  Regele, Sigismund, a aflat de fapta fiului și a decis ca simbolul familiei să devină Corbul cu inel în cioc și descendenții să se cheme Corvini.

Legenda Fântânii ne arată evenimentele care au dus la construcția fântânii de peste 30 de metri din centrul curții interioare.  Într-o perioadă foarte secetoasă, Iancu de Hundedoara a cerut săparea unei fântâni și a oferit ca și recompensă eliberarea celor 3 sclavi care aveau să găsescă apă. Dat fiind că, săpăturile au durat 15 ani, Iancu de Hunedoara, a decetat și soția sa nu și-a respectat promisiunea făcută sclavilor. Înainte de a fi omorâți, sclavii au avut o ultima dorință : să scrie ceva pe peretele fântânii, ceva ce avea să rămână ca și simbol peste veacuri.  Hasan, cel care se presupune că a scris inscripția,in secolul al XIVlea, a spus simplu « apă ai, suflet nu ai » referindu-se la încălcarea promisiunii inițiale a stăpânului.

Castelul Huniazilor trebuie vizitat nu atât pentru legende dar și pentru exemplul pe care îl dă prin rezistență, renovare dar și utilizarea sa (pentru atragerea de fonduri) pentru filmări ale diferitelor filme românești sau internaționale.

Există și un mare minus….lângă castel, poate la fel de mare, se ridică o monstruozitate de hotel ce va lua fața minunatului monument….o crimă arhitecturală, dacă aș putea să spun așa, aspru criticată de istorici și specialiști dar ….atunci când politicul nu ține cont decât de bani nimic nu mai contează:( . Am citit câteva articole în ziare și știu că este un scandal enorm cu acel hotel dar…cu toate acestea el se construie ște indiferent cât de urât este și cum strică imaginea secularului castel.

Perioada medivală a fost mereu învăluită în mistere și legende și mie îmi place să citesc, să încerc să mi le închipui în contextul zidurilor înalte, fortificate, din zilele noastre. Oare câte povești ar putea spune acestea, unele dintre ele nescrise încă în cărțile de istorie.?!

Atât Cetatea Făgărașului cât și Castelul Covinilor se ridica la nivelul oricăror alte monumente din Europa și merită numărul mare de turiști străini ce le pătrund porțile …si mereu sunt încântați de cât de faine sunt, ce peisaje dezvăluie și, mai ales, ce evenimente au găzduit de-a lungul timpurilor.

Te invit să le vizitezi și să ne spui și nouă părerea ta 🙂

Urmărește-ne și pe Facebook @Travelfunpassion sau pe Youtube @Travelfunpassion Vlog! 🙂 dacă ții-a plăcut povestea noastră.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *