Ne place să descoperim locuri noi și aventura noastră de 15 august a început cu Iași (Turist în Moldova: Iași) și s-a încheiat cu satele săsești din Transilvania.  Însă drumul din Moldova către Saschiz ne-a oferit surprize frumoase: la 50 de km de Iași se află două castele încărcate de istorie, cu arhitectură specială și povești transmise pe viul grai moldovenesc.

Aveam un traseu de 600 de km de parcurs pe drumurile țările (alea naționale căci în partea aia de Românie nu există nici măcar o porțiune de autostradă) și greu ne-a fost să decidem unde să ne oprim și ce anume să mai vizităm, atât de multe de făcut și atât de puțin timp

Castelul Sturza Miclăușeni

Dar să îți spun ce ne-a plăcut cel mai mult din weekendul din Moldova, ceea ce ne-a creat speranța că cineva va investi la aducerea la viață a vechilor case și castele uitate ale domnitorilor, că cineva va găsi un buget să pună locurile astea pe harta turismului internațional (lucru clar reușit cu bisericile fortificate din Transilvania).

Palatul Cuza de la Ruginoasa

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa

Ruginoasa se află cam la 50 de km de Iași, într-un sătuc curat a cărui mare atracție este Palatul lui Alexandru Ioan Cuza, cunoscut și că « locușorul său de nebunii » .

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa

Palatul a aparținut, inițial, la 1804, familiei Sturza și întregul domeiu de la Ruginoasa a fost pentru 200 de ani strâns legat de numele acesteia. Încă de la intrarea pe porțile mari, de lemn, vei fi suprins de arhitectura neo-gotică, de curtea mare, plină de verdeață și flori, de cele 2 sănii de lemn ce îl plimbau pe Cuza.

Dar palatul acesta micuț, o casă de vară pentru boierii moldoveni, ascunde multe povești de amor, multe drame, adevărate file de poveste.

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa

Să începem: se spune că prima dramă desfășurată pe domeniul de la Ruginoasa a aparținut Logofătului Costache Sturza, care și-a ascuns aici soția, pe frumoasa, Marghiolița Ghika-Comănesti, de ochii îndragostitului boier Nicolae Roznovanu.  Acesta din urmă, a plecat cu oamenii săi să o elibereze pe Marghiolița din « închisoarea “ soțului său, și au fugit împreună să se căsătoarească în Bucovina:).
Întristat și neconsolat de fuga soției cu boierul, Costache Sturza a lăsat palatul în paragină iar în 1862 îl va vinde lui Alexandru Ioana Cuza, cel care îl și va pune pe picioare, oferindu-i frumusețea de odinioară.

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa

Cea care a transformat palatul într-o « casă » este soția domnitorului, Elena Cuza, cea care s-a ocupat integral de mobilarea și aranjarea camerelor după ultimele tendințe ale modei.  Doamna Cuza a decis să îi înfieze pe cei doi fii ilegitimi ai lui Cuza, pe care îi va crește și educa pe domeniul de la Ruginoasa. Aici s-a născut chiar și Gheorghe I Bratianul, cunoscutul istoric, din legătura nurorii lui Cuza cu Ionel Brătianu. 

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa

Palatul a cunoscut și alte povești de « cap și spadă » moldovenească ce l-au pus pe harta bârfelor locale, dispărând apoi, aproape în totalitate în timpul celui de-al doilea război mondial (fiind situat chiar pe linia frontului). In perioada comunistă a fost folosit ca și depozit sau ca și grajd,  căci tare le plăcea comuniștilor să distrugă tot ce mai rămăsese din lunga istorie boierească a locurilor:(.

Palatul lui Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa – Scara interioara (doar aici se pot face fotografii)

Ne-am plimbat printre camerele elegant mobilate, admirând obiecte ce aparținuseră familiei Cuza, citind liniștiți   tăbliile cu explicații, care puse împreună, explicau întreaga istorie a locului.

În spatele palatului se află și mormântul lui Cuza, acolo fiind îngropat inițial, mult mai târziu rămășițele fiindu-i mutate în mai multe locuri, până când au ajuns la Curtea de Argeș.

Am părăsit locul mândri că s-a investit în refacerea sa, că s-au găsit fonduri pentru pe a moderniza acest muzeu dedicat lui Cuza & familiei sale; sperând cumva (sper că nu degeaba) la acțiuni similare și pentru alte locații istorice din Moldova.

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Situat pe domeniul Sturza, în mijlocul pădurii, castelul uimește, de la început, prin arhitectura sa neo-gotică și elegantă, tipică boeirilor.  Intrarea în castel se face la ore fixe, fiind conduși de un ghid, pasionat de povestea familiei Sturza (biletul e 15 ron).

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Castelul arată impecabil pe dinafară, pare că ascunde comori nebănuite și că undeva, cineva, l-a protejat de-a lungul vremii de blesteme.  Dar nu, nu este deloc așa:  înăuntru vei vedea o încercare timidă de a păstra cât se poate urmele marilor bogății ale familiei, semne timide că pe acolo s-au perindat secole de istorie ale unei familii care și-a pus ampreta asupra dezvoltării Moldovei.

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Domeniul Sturza se află sub protecția Mitropoliei Moldovei și există un proiect de restaurare a interioarelor, proiect estimat că va dura…….10 ani.  Trebuie să fie făcut cu bani de la Mitropolie și ceva lucrări au fost începute (pivnițele și camerele servitorilor, de afară, transformate în mini hotel).

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Cred că, restaurat, castelul asta va arunca Moldova pe harta de interes turistic european, e impresionant cum fiecare cameră are un design diferit, cum pe holurile largi erau biblioteci cu mii de explare unicat, cu geamuri ce dau către bătrânul copac de gincobiloba.  Ghidul a spus că arhitecții ce l-au construit au studiat îndelung castelele din Bavaria dat fiind că acesta pare “rupt” direct de pe harta Germaniei și strămutat în parcul cu tentă englezească de peste 40 de hectare de la Miclăușeni.

Castelul Sturza de la Miclăușeni – urmele incendindiului ce a distrus tavanul

George Sturza și soția sa, Maria Ghica, au transformat vechiul castel într-o operă de artă, îmbogățind și colecția de cărți rare ale familiei (biblioteca însuma undeva la 60 000 de exemplare). Din spusese ghidului am aflat că acestea s-au pierdut de-a lungul vremii: fie soldații ruși ce ocupaseră castelul, după al doilea război mondial, au ars minunatele exemplare ca să se încălzească, fie sătenii le-au furat una câte una și au făcut opinci din coperțile de piele și hârtie de împachetat din filele prețioase. Asta nu poate decât să ne demonstreze că uneori spiritul practic și incultura pot distruge bogății inestimabile ale unui popor.
În zilele noastre mai există doar câteva dintre cărțile aparținând colecției Sturză și se află sub protecția Mistropoliei sau în muzeele din București.

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Interiorul muzeului reprezintă încă o bijuterie prin picturile, puține, murale salvate (multe distruse în timpul incendiului din anii ’60) și lambriurile de lemn lucrate de către un maestru german. Se încearcă recuperarea cat mai multor obiecte furate în perioada comunistă (unele donate chiar de către nepoții sătenilor ce le luasem inițial) și, odată restaurat castelul, o să îi putem vedea mai bine valoarea.

Castelul Sturza de la Miclăușeni este mult mai cunoscut decât palatul Cuza de la Ruginoasa, asta și pentru că se organizează numeroase evenimente pe domeniul sau: baluri care să refacă atmosfera anilor 1900, festivaluri meșteșugărești sau spectacole pentru copii.

Castelul Sturza de la Miclăușeni

Acum că ți-am povestit toate acestea, te las să descoperi frumusețea celor două castele de unul singur, waze-ul te va conduce cu încredere la locația lor:).

Piatra Neamt

Cu greu ne-am despărțit de peisajele și obiectivele turistice ale Moldovei: am bifat palate uitate, superbul drum de la Cheile Bizaului, Lacul Roșu, indreptandu-ne catre  dealurile line ale Transilvaniei.

Urmărește-ne și pe Facebook @Travelfunpassion sau pe Youtube @Travelfunpassion Vlog! 🙂 dacă ții-a plăcut povestea noastră.

Piatra Neamt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *