Panorama orasului Salzburg

Uneori este dificil să scriu despre locații vizitate cu ani în urmă, să deschid cutia cu amintiri, să caut fotografii demult uitate, dar este un exercițiu extraordinar de frumos.  Salzburg a făcut parte dintr-o lungă excursie cu mașina prin Austria, ocazie cu care am descoperit atât Viena ( Viena – o pagină de istorie europeană) cât și Hallstatt sau Melk.

Am petrecut 2 zile în orășel, celebru nu doar datorită faptului că e locul de naștere al lui Mozart dar și pentru faptul că face parte din patrimoniul Unesco. În Austria sunt 9 obiective protejate UNESO, iar 2 dintre acestea sunt conservate doar în Salzburg:) (centrul istoric și fortăreața Hohensalzburg).

Centrul Vechi din Salzburg

Am ajuns în Salzburg pe o zi ploioasă de vară, după ce vizitasem deja Viena și Abația de la Melk, crezând că nimic nu mă mai poate surpinde însă, Austria, a reușit să îmi arate de ce a fost și este considerată una dintre cele mai bogate țări atât în peisaje dar și în cultură.

Pentru că aveam puțin timp dar și pentru că citisem că acest oraș are un farmec anume, mi-am dorit să cunosc Salzburgul la pas, să îi admir arhitectura, castelele și vibe-ul extrem de pozitiv : un oraș atât de bătrân dar plin de oameni veseli, fericiți să savureze un pahar de prosecco la terasele din centrul vechi.

Începe-ți ziua în grădinile Mirabell

Gradinile Mirabell

Grădinile Mirabell, la începutul lui iunie,  erau pline de o splendoare de culori, de flori și miresme care mai de care mai minunate. A fost un fel de dragoste la prima vedere: cred că orice altă impresie pe care ar fi putut să mi-o lase acest oraș, a fost clar anulată de sentimentul de liniște pe care l-am avut aici:).

Gradinile Mirabell

De altfel, inclusiv numele acestor grădini este o compilație a două substantive din italiană: „mirabile” & „bella” (admirabilă & frumoasă)  –  palatul fiind construit în 1606 de către prințul Worlf Dietrich pentru  iubita sa, Salome Alt.

Arta baroca in Gradinile Mirabell

Nu numai că palatul și grădinile sunt o declarație de amor dar holul  de marmură  este considerat cea mai romantică locație pentru nunțile de lux:).  Grădinile au fost refăcute în 1690 și astfel au devenit un simbol ar artei baroce, cu forme geometrice și decorate cu îngeri și statui maiestuase din marmură.

Statuia lui Pegasus – Gradinile Mirabell

La fântâna lui Pegasus, aflată în mijlocul frumoaselor grădini, a fost filmată o scenă din faimosul film „Sunetul Muzicii”, cel care e strâns legat de istoria Salzburgului (există numeroase referințe la acesta dar se pot face și excursii în minunatele locuri unde s-au realizat restul secvențelor din acesta).

Ia pranzul pe Strada Galbena (Getreidegasse)

Centrul Vechi – Salzburg

Casele au toate același design , cu olane galbene, cu o arhitectură veche și eleganță ce da un farmec deosebit acestei zone; ceea ce a determinat UNESCO să o și includă pe lista sa de obiective.

Centrul Vechi – Salzburg

Arhitectura străduțelor este una specială așa că îți recomand să îți iei timp să admiri fiecare formă a construcțiilor vechi de secole dar și a noilor clădiri construite în aceeași linie a vremii.  Și dacă îți dorești să cunoști orașul, romantic, la trap de cai superbi, poți merge cu trăsura.

Urcă la fortăreața Hohensalzburg

Panorama orasului Salzburg din fortareata Hohensalzburg

Ploaia capricioasă din Salzburg a hotărât să îmi dea un răgaz astfel încât să vizitez și cunoscuta fortăreață Hohensalzburg, aflată și ea pe lista „prietenilor de la UNESCO”.  Aceasta nu a fost niciodată cucerită iar porțile sale s-au deschis publicului începând cu cea de a două jumătate a secolul XX.

Fortareata Hohensalzburg

Pentru a ajunge în vârful muntelui, unde se înalță semeața clădire ce păzește orașul de secole, ai două variante:  fie de a lua funicularul sau de a merge pe jos, prin pădure, mai mult de jumătate de oră.

Evident că am ales cea de a  doua variantă, bucurându-mă de razele timide ale soarelui dar și de un urcuș foarte plăcut. Odată ajunsă în vârf, nu am ezitat să am cât mai multe cadre cu Salzburgul dar și cu zidurile vechii fortărețe, construite, în 1077, cu ocazia conflictului din Papa Gregorio VII și Împăratul Henric al IV-lea.

Fortareata Hohensalzburg

De-a lungul timpului cetatea s-a modificat, crescând treptat până la forma actuală, eleganța sa arhitecturală fiind foarte cunoscută. Între zidurile istorice, azi, se mai pot găsi 3 curți interioare separate, o cameră de tortură, 3 mici muzee (Cetatea, Regimentele Rainer & Marionete).

Muzeul de tortura – Fortareata Hohensalzburg

Am asistat, bucuroasă ca un copil, la un spectacol al marionetelor, cunoscând și explicațiile pline de detalii amuzante ale unui ghid de origine română.

Spectacol cu marionete Fortareata Hohensalzburg

Ascultă in concert de Mozart

Catedrala unde au loc concerte de Mozard

Așa cum spuneam și mai sus, Salzburg este orașul natal al lui Mozart și nimic din existența acestui loc nu te va lasa să uiți acest lucru:).

De la cunoscutele bomboane la tot felul de suveniruri sau acorduri de muzică clasică pe străzi, totul o să îți amintească de faptul că ești la „el acasă”. Înainte de a se muta la Viena, Mozart a creat aici mare pare din opera sa inconfundabilă așa că, vechea casă, a devenit loc de pelerinaj al tuturor celor care îi iubesc muzică. Din păcate, o mare parte din clădire a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, așa că ceea cce se vede în zilele noastre, este refăcută după schițele originale. Este chiar plăcut să poți vedea  atât obiectele de uz personal ale compozitorului dat și notițele sale muzicale, arii, compoziții ce au stat la bază muzicii sale.

Biserica unde au loc concerte de Mozard

Acordă-ți totuși plăcerea de a merge la un concert pe muzică de Mozart, fie ținut în muzeul dedicat lui sau în catedrala mare a orașului: deși pare un gest pur turistic, are totuși farmecul său special.

Mie mi-a plăcut mult Salzburgul,  un oraș perfect petru un city break: micuț, elegant, romantic  și plin de cultură. Și dacă ai timp, sunt multe activități pe care le poți face la o mică distanță de acesta (excursii de o zi): Hallstatt, Cuibul lui Hitler (Hitler’s Eagles Nest) sau minele de sare de la Berchtesgaden. Eu am fost doar la Hallstatt și mi-a plăcut foarte mult: un mic paradis pentru fotografie :).

Centrul Vechi – Salzburg

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *