Karlštejn

Cehia are atât de multe locuri frumoase încât cu greu aș găsi timpul să scriu si să povestesc despre ele. Există numeroase orașele, sătuce și castele pierdute printre munți și dealuri ce pot vizitate într-o singură zi. (La pas prin Praga).

Karlstein (Karlštejn) este unul dintre ele și se află în topul destinațiilor turistice din vecinătatea Pragăi.

Azi este momentul să discutăm despre unul dintre cele mai frumoase castele, locul perfect unde să fugi câteva ore din agitația capitalei cehești și să descoperi o lume atât de misterioasă, ascunsă adânc în inima pădurii.

 

De la Praga se poate lua trenul, care face cam 40 de minute și costă cam 200 de coroane cehești. Imediat ajunsă în gară din Karlstein am fost surpinsă de micul orășel, elegant și pierdut printre munți.

Prima data când am ajuns să vizitez Karlstein, prin 2009, mi-a rămas în memorie ca acel castel ce semăna izbitor cu Bran ul de la noi. Revăzând zona în 2015, mi-am dat seama că, deși cu aceeași arhitectură medievală, castelul cehesc, avea un plus de eleganță față de mult mai cunoscut loc “al lui Dracula” :).

Întregul sătuc trăiește și se dezvoltă de pe baza turismului și tot ceea ce există împrejurul său are legătură cu mărețul castel.

Castelul a fost construit în secolul al 14-lea (1365), locația sa, extrem de bine păzită de munți și păduri, transformandu-l în locul perfect de ascuns bijuteriile Imperiului Roman. Ridicat la inițiativa lui Carol al IV-lea, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului (de la stilul gotic la cel renascentist)  dar a jucat mereu un rol important în istoria Cehiei.

Karlstejn – pitorescul cehesc
  • Rezervă biletele pentru a vizita castelul în avans 

Deoarece știam că cel mai indicat ar fi să rezerv un bilet pentru turul castelului înainte de ajunge la locație, din cauza aglomerației din timpul veri, am cumpărat biletul online (direct de pe site ul oficial).

Karlštejn

Primul tur include interioarele istorice ale camerelor imperiale și etajele superioare sau inferioare ale turnului Marian. Prețul turului e de 270 de coroane și durează în jur de o oră să parcurgi toate camerele și să  asculți povestea ghidului.

Cel de-al doilea tur constă într-o vizită a etajelor superioare ale castelului dar și panorama din vârful turnurilor de apărare. Biletul este 150 de coroane și trebuie să îți rezervi cam 40 de pentru a vedea tot ceea ce se poate.

Interiorul castelului

Cel de-al treilea tur este și cel mai complex dintre toate, cu o durată de aproximativ o oră și jumatate și un cost de 330 de coroane.  Acesta permite vizitarea capelei Sfintei Cruci (se că spune aici se mențin frânturi din crucealui Constantin), librăria și colecția de castelului cât și podul suspendat de lemn.

Podul de lemn suspendat
  •  Ascultă cu atenție povestea ghidului 

Ceea ce mi s-a părut destul de interesant a fost că ghidul deținea un  buchet de chei ca să deschidă și să închidă toate ușile din castel. Pe masură ce treceam de la o cameră la alta, el era nevoit să închidă ușa din camera anterioară.   L-am întrebat de ce era necesară o astfel de  măsură de siguranță (eu  văzand-o mai mult că o relicvă a trecutului) și mi-a spus că aceasta era o acțiune pentru a preveni orice intrus să pătrundă și să deterioreze camerele în afara tururilor ghidate.

Pictura murala din interiorul castelului

Toate cele trei dintre clădirile principale de la Karlstejn au fost bogat decorate cu picturi murale, picturi panou și, într-o mai mică măsură, vitralii. Cele mai importante zone au fost decorate în relief de aur cu pietre dure încrustate. Așa cum am menționat și mai sus, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul vremii, păstrându-și încă frumusețea originală.

Curtea interioara a castelului

Ceea ce trebuie să știi, încă de la început, e că cele 3 tururi descrise mai sus nu sunt organizate pe toată durată anului. Ele sunt opționale pe perioadă verii, când Karlstein devine locul preferat pentru toți cei care doresc o mică excursie de câteva ore în afara mult mai vestitei, Praga.

Castelul este format din trei părți, amplasate pe trei terase la niveluri diferențiate; fiecare nivel are o poveste diferită. Pe cel mai jos nivel se afla Palatul Imperial (Císařský palác), deasupra sa este Turnul Marian (Mariánská věž) și, ultima terasa, Big Tower (Velká Vez).

Curtea interioara si zidurile inalte ale castelului

Se spune că piatra folosită la construirea turnului central a fost adusă de către mineri de la Kutná Hora (Kutna Hora – Orașul cu mister) prin tunelurile secrete. Aceste tuneluri au fost construite la peste 70 de metri adâncime pentru a aduce apa din râul Berounka. Lipsa apei curente la castel a fost mereu o problemă cunoscută doar de către  împărat și minerii care ajutau la aducerea sa prin tuneluri. După finalizarea construcției toți cei care au particpat la acest plan de deviere a apei în interiorul castelului au fost masacrați pentru a ascunde secretul.

Capela din complex face legatura printr-un pod de lemn, între camerele împăratului din castel,  și Marele Turn, care e si cel mai înalt punct al castelului.

Karlstein

Dincolo de castel, Karlstein (Karlštejn) este un sat foarte dinamic și încântător Există numeroase terase, magazine de suveniruri dar și un muzeu micuț ce prezintă arta cristalului de Bohemia. Curtea muzeului este extrem de drăguță, o oază de liniște pe străzile agitate de turiștii obosiți de la urcușul scărilor către castel:).

Casa si curte tipic ceheasca din Karjtein

  •  Admiră pădurea ce înconjoară castelul 

După ce ai încheiat turul  castelului, poți să te pierzi puțin în pădurea de lângă și să te bucuri de mult verde și multă liniște, alături de plante și mici vietăți protejate de lege.

 

Padurea din Karljtein

Dat fiind că această excursie va ocupa întreagă zi, nu uita să savurezi și o porție bună de mâncare cehească la una dintre multele terase pitorești de la poalele castelului.  Atenție mare la albine  pentru că sunt peste tot:)! 

Dar pe  lângă toate cele descrise mai sus, te invit să încerci să mai descoperi câteva lucruri intersante de făcut în acest sătuc străbatând străduțele mici și, uneori, încă prăfuite: ).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *