Bratislava este un oraș ușor subevaluat de majoritatea călătorilor.

Are nenorocul de a se afla între  alte 2 frumuseți ale Europei: Budapesta și Praga (La pas prin Praga), ceea ce îi crează un mare dezavantaj.

În perioada Medievală, Bratislava a fost centrul cultural și politic al Europei Centrale. Încă din secolul al XVI lea, datorită locației sale, a fost orașul în care s-au păstrat bijuteriile coroanei Regatului Ungar.

Este colorat, este vesel, e curat și este romantic: cam tot ce caut la o destinație turistică de câteva zile.

 

Bratislava este recunoscută pentru clădirile medievale, teatrele și spectacole de operă. Dacă ar fi să găsesc un cuvânt caracteristic despre oraș acesta ar fi clar artă! (muzică, pictură, sculptură).

Cum poți descoperi Bratislava? Pe jos :).

Fiecare stradă din centrul vechi e încântătoare și poți să descoperi clădiri, cafenele, restaurante micuțe, ce încă nu apar în ghiduri, ocolite de turiștii gălăgioși.

 

  •  Începe ziua cu o plimbare la castel 

Pornește pe străduțele în pantă, urcă scările străvechi și oprește-te în față Porții lui Sigimund ca să respiri, ca să admiri, ca să te bucuri de liniște.

Aceasta este una dintre singurelele porți ale castelului care a rămas în picioare încă din cele mai vechi timpuri, păstrându-și forma și sculpturile originale de secol XV.

Castelul se află pe un deal deasupra orașului așa că te poți bucura de panorama Dunării, clădirile colorate și verdele intens ce pare să domine grădinile din jurul lui.

În funcție de perioada în care juca un rol central, castelul a fost renovat în linia timpului: de la o fortificație împotriva invaziilor otomane la stilul gotic sau cel al epocii moderne.

În interiorul castelului se află Muzeul de Istorie și Muzeul Național, ambele dedicate istoriei orașului și colecțiilor de artă (cele mai frumoase portrete ale Mariei Teresa & Mariei Antoneta pe care le-am văzut – cel puțin din punctul meu de vedere).

 

Dimineața razele soarelui învăluie perfect domeniul din jurul castelului lăsând impresia unei plimbări magice printre grădinile cu regi și regine.

 

Ajuns în vârf de deal, oprește-te și cuprinde cu privirea  imaginea orașului și pornește, din nou, la pas, să descoperi următoarele frumuseți.

  •  Descoperă străduțe lăturalnice 

Întoarce-te ușor și bucură-te de grădinile palatului încă puțin, savurează cafeaua lângă statuia fetei cu pletele în vânt  și fă o nouă poză panoramei orașului.

 

Coboară de la Castel pe străduțele micuțe, ia prânzul într-unul din restaurantele ascunse printre pomi și pornește către Biserică Sfântul Martin.

Drumul e chiar pitoresc, trece pe sub pasajul din fața hotelului Falkensteiner Bratislava (vom discută puțin mai jos despre acesta) și se oprește în spatele catedralei, printre clădiri istorice.

 

În această catedrală măreață au fost încoronați regii Regatului Ungar între 1563 și 1830 (una dintre cele mai importante figuri regale a Europei a fostă „unsă” aici – Regina Maria Teresa).

La fel ca și în catedrala din Praga, aici se pot asculta concerte de muzică clasică. Ceea ce este demn de menționat e că Missa Solemnis de Beethoven  a fost cântată primă data în Catedrală Sfântul Martin.

Ador peretele de lângă catedrală, pe care apar reproducerile după tablourile lui Van Gogh, fiecare fereastră fiind acoperită cu o altă „pictură”.  Am rămas surprinsă atunci când l-am descoperit atât de colorat și vesel, omagiu minunat adus celebrului pictor.

Trebuie să recunosc că în continuare preferatul meu rămâne tabloul cu Floarea Soarealui, fie el o copie de pe un zid în Bratislava sau originalul, expus în Amsterdam, la Van Gogh Musem.

 

  • Pornește spre Centrul Vechi  (Old Town)

După ce am străbătut  străduțele, m-am oprit în față  Turnului Orașului, clădire ce datează din secolul al XIV lea și  păstrează elegant aceeași formă străveche . A fost construit ca turn de apărare iar astăzi este sediul Muzeului Municipal (cel mai vechi din Bratislava).

De jur împrejurul pieței sunt bancuțele pe care te poți opri să te bucuri de „furnicarul” de turiști entuziasmați sau să cumperi o înghețată „tipic slovacă” (dar făcută de italieni:))) și să o savurezi cuprins de fericirea tuturor treacatorilor.

Ce am făcut eu? Am încercat să obțin o prețioasă amintire de la unul dintre pictorii stradali, să discut despre „meseria” lor de a suprinde portrete și de a cunoaște trecătorii curioși.

După ce am surprind imaginea de sus (ușor pe ascuns) m-am oprit la tarabele de lângă piața centrală, tarabe pline cu mici suveniruri hand made, păzite de vânzători dornici să te convingă că marfa lor e cea mai bună:).

M-am bucurat să admir hăinuțele croșetate, să miros săpunurile naturale și să achiziționez noi decorațiuni pentru casă care să îmi amintească de această mică excursie.

 

 

Următoarea oprire  a fost la Palatul ce „guvernează” orașul vechi , cea mai  cunoscută clădire din Bratislava, construită în 1778 și cea care păstrează portretele tuturor membrilor familiei regale Habsburge.

Tot în interiorul Palatului se poate găsi și Camera Oglinzilor, mai mică decât mult mai faimoasa Sală a Oglinzilor din Versailles, dar la fel de frumoasă și încărcată de istorie. Închide ochii și ia parte la unul dintre cele mai istorice momente alături de Napoleon, la semnarea  tratatului de pace după bătălia de la Austerlitz.

Ieșind din palat, te poți opri în curtea înterioară și admira statuia Sfântului Gheorghe, amplasată în mijlocul unei fântâni atât de frumos sculptată.

  •  Savurează o băutură rece pe Michalska Ulica ( ulica = stradă)

Aceasta este cea mai populară stradă din centrul vechi, locul unde se gasesc cele mai multe terase, cafenele, mimi si muzicieni stradali.

Ceea ce o face mult mai specială decât celelalte străduțe este faptul că toate clădirile s-au menținut încă din sexolul al XVII lea, fără să fie afectate de „intervenția” arhitecților comuniști .

Așa că, după ce am descoperit puțin istoria, te poți opri la una dintre zecile de terase  să savurezi o bere (recomand Zlaty Bazant – Slovacia e recunoscută pentru producția de bere ) sau, pur și simplu, o halbă rece de Kofola (înlocuitorul slovac pentru Coca-Cola).

Înainte de a ne bucura de viața culturală și muzica Bratislavei, ne putem opri pentru câteva selfie uri:) la statuile deja celebre din Centrul vechi: Napoleon, Bărbatul la muncă, Cetățeanul galant:) și Paparazzi. Aceste statui au fiecare câte o poveste interesantă și au fost inaugurate în 1997, atunci când întregul Centru Vechi a devenit zonă pietonală.

 

  •  Vizitează Opera 

Locul care aduce magia pe scenă este fără nici o îndoială Opera din Bratislava (Teatrul Național – Operă și Balet). Aceasta a fost ridicată între 1885-1886 și este de o frumusețe răvășitoare, construită de același arhitect „vinovat” cu design ul altor 10 Opere din Europa.

Aș vrea să spun că am avut șansa să merg la un spectacol dar din păcate nu am ajuns, este un vis și sper să îl îndeplinesc în curând.

  • In loc de concluzie

Ce ar mai fi de spus?! A, da: cazarea. Alege un hotel cât mai aproape de centrul vechi, pentru confort, pentru plăcerea de a ajunge într-o clipită la Castel sau în Piață Veche. Recomand călduros Falkensteiner Bratislava, un hotel cu personal prietenos, mic dejun savuros, saună (cadoul perfect după ore și ore de mers pe jos) și un customer service excelent (oferă un coș frumos cu fructe pentru cei ce stau și peste weekend).

O supriza plăcută a reprezentat-o unul dintre localurile la care am ajuns din greșeală: Restaurant Bratislava, cu un design foarte interesant, în formă de vapor, ce a oferit o largă varietate de produse tipic slovace dar și cu prețuri deloc piperate ( http://www.bratislavskarestauracia.sk/ ).

Bucataria slovacă este extrem de gustoasă însă departe de a fi ușoară, așa că  trebuie consumată cu limită deși ,câteodată, e foarte greu să te oprești:).

Am mâncat cu mare drag Kačka (Rată cu varză roșie) și Brindzové halušky (găluște cu brânză) asezonate, în mod evident, de o bere brună clasică:).

Chiar dacă petreci tot concediul în Bratislava sau e doar o mică oprire în drumul către Viena, bucură-te de fiecare moment și  încearcă  să te îndrăgostești de străzile sale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *